Cele mai inteligente rase de pisici

By PisiCutzu 7 Min Read
7 Min Read
Foto: Michal-Bednarek

Nu e greu să identifici o pisică inteligentă. De regulă acestea sunt pline de energie și sunt veșnic neastâmpărate. Majoritatea sunt băgărețe, interesate de activitățile care se desfășoară în casă și adoră, în același timp, să învețe trucuri noi sau să participe la jocuri interactive. Toate felinele sunt foarte drăguțe, dar dacă ești în căutarea unei pisicuțe deștepte, iată 10 dintre cele mai inteligente rase de pisici:

Pisica Bengaleză

pisica bengaleza
Foto: LElik83

Pisica bengaleză e cunoscută în special pentru blana ei exotică, una care amintește de cea a unui jaguar sau leopard. Această rasă a apărut din încrucișarea între pisica domestică și leopardul asiatic. Bengalezele sunt extrem de interesante, atletice și (încă) un pic sălbatice. Le place să alerge, să sară, să se cațăre și să se joace. Au nevoie de spații largi pentru a se desfășura (în special spații verticale) și de provocări mentale atunci când te joci cu ele.

Caracteristici fizice: au blana netedă, sunt musculoase, blana are dungi și pete.

Pisica Cornish Rex

pisica cornish red
Foto: wildcat78

Pisica din rasa Cornish Rex are o caracteristică unică, dată de blana ei ondulată. Aceste pisici sunt active și prietenoase, unii spunând chiar că se comportă mai degrabă ca un câine atunci când se joacă. Și nu doar când sunt tinere ci și când ajung în ultimii ani ai vieții. Multora le place să aducă obiectele aruncate, deci dacă vrei o pisică foarte interactivă, Cornish Rex e alegerea perfectă.

Caracteristici fizice: corp curbat, obraji înalți, urechi mari.

CITEȘTE ȘI
Cum să înțelegi modul în care comunică pisica ta

Pisica Abisiniană

pisica abisiniana
Foto: ilietus

Abisiniana are un look atletic, e agilă și e caldă cu oamenii. Sunt pisici foarte inteligente și foarte în „priză” în privința activităților din jurul lor. Nu sunt pisici pe care să le ții în poală, dar în același timp simt nevoia de afecțiune și atenție. De asemenea, abisinienelor le place compania altor animale.

Caracteristici fizice: înalte, urechi scuțite, corp musculos și zvelt

Pisica Burmeză

pisica burmeza
Foto: Nick Fox

Pisica burmeză e o rasă foarte energică și prietenoasă, căreia îi place să-și petreacă timpul cu oamenii. Burmezele sunt inteligente, adaptabile, jucăușe și dresabile. Înfloresc când socializează și adoră compania, inclusiv a altor animale. O pisică burmeză alungă pe loc singurătatea și plictiseala, aducându-ți în prim-plan un comportament super-jucăuș.

Caracteristici fizice: ochi rotunzi, galbeni, corp compact, musculos.

Pisica Singapura (Singaporeză)

pisica singapura
Foto: Jupiterimages

După cum îi spune și numele, pisica Singapura își are originile pe străzile din Singapore. E o rasă foarte rară și, totodată, e una dintre cele mai mici pisici din lume. În același timp, Singapura e jucăușă, sociabilă, curioasă și inteligentă. Îi place să fie implicată în activitățile casei, îi place să se cocoațe, așa că ar trebui să i se asigure spații verticale unde să se desfășoare.

Caracteristici fizice: culoare bej deschis, corp compact, ochii pot fi galbeni, maro sau verzi.

Pisica Balineză

pisica balineza
Foto: Jeff Anderson

Pisica balineză este, practic, versiunea cu blană lungă a pisicii siameze. Balinezele sunt, de regulă, pisici active care adoră să investigheze absolut tot ce fac persoanele din jurul lor. Mai mult, sunt pisici vocale, care-și exprimă „opiniile” prin mieunături permanente. Sunt pisici afectuoase cu familiile în mijlocul cărora trăiesc, sunt inteligente, dar pot deveni foarte zvăpăiate dacă sunt provocate mental.

CITEȘTE ȘI
Cât de mult timp îți poți lăsa pisica singură în casă

Caracteristici fizice: cap în formă de pană, corp zvelt, ochi albaștri.

Pisica Havana Brown

pisica havana brown

Havana Brown e o pisică superbă, rezultată din încrucișarea siamezelor cu pisicile negre de casă, la jumătatea anilor ’50. Are o blană mătăsoasă, de culoare maro și este o rasă relativ rară, foarte inteligentă, indiscretă și vocală, căreia îi place să socializeze cu membrii familiei. Are o energie moderată și adoră jucăriile interactive, care să îi provoace simțurile și mintea.

Caracteristici fizice: blană de culoare maro închis, ochi verzi sau galbeni, urechi mari.

Pisica Korat

pisica korat
Foto: ginosphotos

O altă rasă rară. Korat e o pisică nativ thailandeză, considerată a aduce noroc în țara ei de origine. Pisicile Korat au o energie de nivel mediu, dar iubesc jocurile interactive, la fel de mult cum iubesc să tragă un pui de somn. Sunt foarte inteligente și atente la lumea din jurul lor, de asemenea, foarte afectuoase cu persoanele din jur, care le îngrijesc.

Caracteristici fizice: cap în formă de inimă, corp mai degrabă îndesat.

Pisica Savannah

pisica savannah
Foto: Volchanskiy

Rasa de pisici Savannah este rară și exotică, principala ei caracteristică fiind inteligența. Savannah e rezultatul încrucișării între pisica domestică și servalul sud-african, păstrând o parte din însușirile sălbatice ale acestei feline, în privința aspectului și a atitudinii. Aceste pisici nu sunt, însă, pentru oricine. Au nevoie de foarte mult spațiu pentru că aleargă, sar și se joacă mult. Se plictisesc ușor și au nevoie de interacțiune și atenție.

Caracteristici fizice: sunt înalte, au urechi ciulite, blana aurie cu pete.

Pisica Siameză

pisica siameza
Foto: Zagursky

Siameza este una dintre cele mai populare și mai recognoscibile rase de pisici din lume, fiind cunoscută pentru blana ei superbă, caracterul curios și tendința de a fi foarte „vorbăreață”. Siamezele sunt pisici inteligente, afectuoase și energice. Le place joaca și se distrează deschizând ușile șifonierelor și ascunzându-se în interior, dacă posesorii lor nu le creează un spațiu suficient de interesant.

CITEȘTE ȘI
12 curiozități despre pisici

Caracteristici fizice: ochi migdalați, cap în formă de pană, corp lung și zvelt.

Unele rase de pisici sunt absolut încântătoare, însă nu se pot încadra într-o listă a pisicilor foarte inteligente, aceasta nefiind principala lor caracteristică. Printre acestea se numără pisicile birmaneze, persane, himalayene, ragdoll. Desigur, însă, acestea sunt, la rândul lor, niște companioni afectuoși, jucăuși și comozi.

Citește și: Pisicile birmaneze – de unde vin, ce personalitate și ce comportament au

Share This Article
Leave a Comment