Pisicutzu
Pisi Rase de Pisi

Rase de pisici care se comportă precum câinii

În rândul iubitorilor de animale există de multe ori o distincție între cei care preferă mai mult câinii sau… pisicile. Persoanele care preferă felinile se gândesc la pisici ca la animale independente, blânde, care au nevoie de o îngrijire minimă, în vreme ce persoanele care adoră câinii iubesc energia lor extrovertită și atenția pe care le-o acordă aceștia. Interesant este că pentru un iubitor de animale care ar fi interesat de o îmbinare fericită a celor două specii, există câteva rase de pisici care se comportă de cele mai multe ori ca niște… câini. Motiv pentru care, achiziționarea unui asemenea exemplar poate împăca dorința proprietarului de a avea un câine în forma unei pisici.

Și asta deoarece, dacă nu ai remarcat deja, unele pisici au o personalitate și un caracter ce se apropie mai degrabă de cele ale unui câine: înoată, se joacă, răspund la comenzi și… se bucură vizibil când ajungi acasă (asta nu înseamnă că celelalte nu o fac, doar că nu arată). Așadar, dacă vrei un câine cu înveliș de pisică, orientează-te către una dintre aceste rase de pisici care se comportă precum câinii:

Angora turcească

angora turceasca
Foto: Jupiterimages

Dacă ar fi să caracterizăm în câteva cuvinte această rasă de pisici, am spune că angorele turcești sunt inteligente, devotate și sociabile. Pisica angora turcească este loială membrilor familiei și nu scapă niciun prilej să se implice în orice activitate din casă. O trasătură aparte a lor este că le place să înoate. Sunt pisici vesele, neastâmpărate și determinate. Precum multe rase de câini, acestea adoră deopotrivă copiii și adulții, motiv pentru care această rasă e foarte potrivită pentru o familie cu copii (cu condiția să nu fie trase de coadă sau de blană).

Angora turcească știe cum să domine câinii și alte pisici și are nevoie în permanență de atenție, fiindcă îi place să se joace și să se cațere. Cumpără-i jucării diverse, ține-o în priză și răsplătește-o când face lucruri bune.

Pisica burmeză

pisica burmeza
Foto: onetouchspark

Burmezele fac parte dintr-o altă rasă care are un comportament similar cu al câinilor. Aceasta e recunoscută a afișa o loialitate de-a dreptul… canină, întâlnită doar la pisicile abisiniene. Ambele aceste rase dezvoltă o combinație de inteligență ridicată și tendința de a-și urma peste tot stăpânul. Din acest motiv, burmeza este o pisică foarte pretabilă pentru dresajul în lesă.

Spre deosebire de alte rase, burmezele sunt ceva mai vocale. Le vei auzi deseori încercând să „vorbească” posesorului lor despre nevoia de a primi recompense. Sunt pisici foarte active și, dacă ar fi după ele, s-ar juca non-stop. De aceea, burmezele sunt companioane excelente în familiile în care există deja un câine sociabil. Atenție, însă: burmezele dezvoltă o dependență față de stăpâni, ceea ce înseamnă că nu pot fi lăsate singure.

Bombay

pisica bombay
Foto: Volchanskiy

Pisica Bombay este comodă și tolerantă. O rasă care ia lucrurile așa cum sunt, se bucură să întâmpine vizitatorii casei și se înțelege foarte bine cu copiii, câinii și alte pisici, dar, în același timp, dorește să dețină controlul. Nu e deloc neobișnuit pentru o pisică Bombay să învețe să meargă în lesă sau să practice activități „canine”, precum adusul obiectelor pe care i le arunci. În același timp, pisica Bombay are și reputația unei pisici „de poală”. În plus, îi place să fie băgată în seamă, așa că nu-ți lua o pisică Bombay dacă nu ai timp să interacționezi cu ea în mod frecvent.

Totodată, reține că pisica Bombay e foarte inteligentă. Provoacă-i această inteigență și învaț-o tot felul de trucuri, dă-i jucării care-i pun mintea la contribuție și răsplătește-o atunci când face ceva bun.

Chartreux

Chartreux
Foto: Arnaud Martinez

Toate pisicile știu cum le cheamă. Doar că… majoritatea pisicilor te ignoră atunci când le strigi. Pisica din rasa Chartreux, însă, va veni la tine exact ca un câine, atunci când o strigi pe nume.

Nu-ți lua o Chartreux dacă nu vrei o felină care să-ți sară în poală de fiecare dată când te așezi. „Zâmbăreața” Chartreux e extrem de afectivă și te va urma oriunde te duci în casă. Are o personalitate caldă și dulce, se înțelege bine cu alte animale de companie și e pretabilă pentru o locuință în care sunt copii mici, care o tratează cu blândețe. Chartreux e liniștită și tăcută, rareori scoate vreun sunet, dar… nu te lăsa înșelat de acest lucru. E foarte inteligentă și inventivă.

Ragdoll

ragdoll
Foto: Ulrika

Nu există felină căreia să-i placă să stea mai mult în poală decât pisica Ragdoll. Pisica Ragdoll adoră să fie luată și iubită, ținută în brațe și răsfățată, iar când se uită la tine cu ochii ei mari și albaștri, te topește.

Ragdoll e o pisică prietenoasă, care se ține după tine oriunde te duci. Te va aștepta fericită la ușă, exact ca un câine, se va juca „de-a aruncata” și va dormi cu tine noaptea. E robustă și tolerantă, se poate transforma în cel mai bun prieten al copiilor, te lasă s-o îmbraci în haine de păpușă și îi place să te joci cu ea. Pisica Ragdoll se împrietenește chiar și cu câinii și, precum aceștia, poate fi plimbată în lesă. E o alegere bună și în cazul în care călătorești frecvent și vrei să ai un companion „pisicesc”.

Sphynx

pisica sphynx
Foto: pablo

Celebra pisică fără păr, adulata și hulita Sphynx, se poate integra perfect în orice familie, și în special într-una care are deja un câine. Se spune că pisica din rasa Sphynx adoră atenția umană, dar se bucură major de compania câinilor și a altor rase de pisici.

Posesorii de pisici din rasa Sphynx spun că traiul alături de o asemenea pisică e diferit de unul cu o pisică „normală”. Sphynxul e o pisică afectuoasă, care-și dorește apropierea de stăpân. În parte fiindcă se află în căutarea căldurii fizice, dar și în bună măsură pentru că firea ei este una prietenoasă, în ciuda înfățișării pe care unii o consideră respingătoare.

Pisicile Sphynx întâmpină vizitatorii, îți sar pe umăr, te urmează peste tot. Le place compania, deci dacă ești ocupat în timpul zilei, mai bine îți iei… două, fiindcă așa vor fi și ele ocupate, una cu cealaltă – se vor juca și vor dormi împreună.

Pisica birmaneză

birmaneza
Foto: PatrikSlezak

Pisica birmaneză e un companion de nădejde, unul căruia îi place să se joace atunci când vrei să stai liniștit și care e intruzivă atunci când ești ocupat. În același timp, birmaneza e o pisică delicată și blândă.

Se înțelege foarte bine cu copiii, îi place să primească și să ofere afecțiune. Birmanezele fac parte dintr-o rasă ușor de întreținut și îngrijit. Precum un câine, acordă atenție comenzilor și pot fi dresate în așa fel încât să le execute. Se înțeleg bine și cu alte animale de companie – câini și pisici și, spre deosebire de alte feline, nu au pretenția de a fi „unicul animal” din casă. Nu cerșesc atenție, dar vei ști când au nevoie de o mângâiere. După care vor fi mulțumite și se vor întoarce la treburile lor.

Citește și: Pisicile birmaneze – de unde vin, ce personalitate și ce comportament au

Related posts

Cum să înțelegi modul în care comunică pisica ta

eddie

Depresia la pisici. De ce este pisica apatică?

PisiCutzu

7 lucruri pe care pisicile le detestă

PisiCutzu

Leave a Comment