Pisicutzu
Cutzu Rase de Cutzu

Lucruri pe care nu le știai despre cockerul spaniel

Cockerul spaniel e o rasă de câini pe care o recunoști la prima vedere. Cu urechi lungi, fluturânde, privirea blândă și prietenoasă, aceștia sunt foarte ușor de îndrăgit. Vom trece în revistă în cele ce urmează câteva lucruri pe care poate nu le știai despre cockerul spaniel. Dar, mai întâi, să vedem câteva caracteristici ale acestei rase, pentru cei care vor să aducă în familia lor un cockeraș:

Caracteristicile cockerului spaniel

cockerul spaniel

Cokerul spaniel are un cap rotund, grațios și un bot lung, pătrățos. Urechile sale sunt lungi și îmblănite, iar spatele înclinat îi oferă câinelui un aspect roial. Totuși, cel mai remarcabil aspect este, probabil, blana deasă și mătăsoasă a cokerului spaniel, care acoperă nu numai urechile, ci și picioarele, pieptul și partea inferioară a acestuia. Coada este, de obicei, tăiată.

Cockerii spaniel au mai multe culori. Ei pot fi negri, roșcați sau maro (aurii). Unii au două sau chiar trei culori. Câteva combinații pe care e posibil să le întâlnești sunt: negru-maro, alb-negru, sau alb-negru cu pete maro. Asociația Chinologică Americană îi împarte în trei categorii, din punct de vedere al aspectului: negri, cu pete și ASCOB (care înseamnă orice culoare în afară de negru).

Durata de viață a unui cocker spaniel este una destul de bună, în medie de circa 14-16 ani.

Personalitatea cockerului spaniel:

cockeri
Foto: Artush

Cockerii spaniel sunt cunoscuți ca fiind blânzi, ascultători, afectuoși și plini de viață. În general, sunt prietenoși cu copiii. Nu sunt agresivi față de alte animale sau persoane, prin urmare nu sunt neapărat cei mai buni câini de pază. Cu toate acestea, sunt câini de vânătoare, au multă energie și, uneori, e posibil ca în comportamentul lor să se strecoare exagerări, devenind peste măsură de activi.

De altfel, se știe că, la un moment dat, cockerii spaniel au devenit atât de populari încât s-au supra-înmulțit, ceea ce a dat naștere unor exemplare cu probleme de sănătate și de comportament.

Cât despre domesticire și dresaj, rapoartele sunt mixte. Unele surse spun despre cockerii spaniel că se situează undeva la mijloc în privința dificultății antrenamentului. Unii spun că acești câini sunt foarte ascultători, în vreme ce alții afirmă că sunt destul de încăpățânați.

Traiul cu un cocker spaniel

cocker spaniel
Foto: Artush

Cockerilor le place atenția, așa că sunt o rasă potrivită pentru persoanele care oferă multă afecțiune animalelor de companie.

Cockerii nu lasă extrem de mult păr, dar… lasă. Au o blană bogată, care necesită câteva ore de îngrijire pe săptămână pentru a fi menținută în formă. Din când în când este nevoie de o tunsoare profesională. Evită să plimbi un cocker spaniel în locuri cu scaieți sau desișuri care le pot încurca blana, mai ales că ei adoră să scotocească fix prin aceste locuri.

Cockerii se pot adapta oriunde, atâta timp cât li se oferă plimbări zilnice în lesă sau timp de joacă într-o curte împrejmuită. Nu uita că aceștia sunt în primul rând o rasă sportivă activă.

Tipuri de cockeri

american cocker spaniel
Cocker spaniel american / Foto: Serghei Mostovoi

Deși seamănă, cockerul spaniel englez și cockerul spaniel american sunt recunoscute de către Asociația Chinologică Americană drept două rase separate. În secolul al XIX-lea, crescătorii americani și englezi au început să separe cele două tipuri de trăsături. Cockerii spaniel americani sunt de obicei mai mici și au capete mai rotunde; cei englezi au sprâncene mai puțin distincte și boturi mai lungi. În cele din urmă, cei doi câini au fost suficient de diferiți pentru a garanta o separare a rasei, lucru care s-a petrecut în 1945.

Cockerii au fost crescuți pentru vânătoare

După cum sugerează și numele, „spaniel” vine de la Spania. Aceștia au fost crescuți încă din secolul 15 pentru a lua parte la vânători. Câinii de vânătoare, care includeau mai multe rase, au fost împărțiți la un moment dat pe categorii – de apă și uscat, iar cockerul spaniel a fost folosit mai ales pentru vânătoarea pe uscat.

Cockerii au inspirat lumea modei

boat shoe
Pantofii „de vapor” inventați de Paul Sperry

Când Paul Sperry și-a văzut cockerul spaniel, pe nume Prince, alergând pe gheață fără niciun fel de problemă, s-a întrebat cum e posibil ca labele câinelui să aibe o aderență atât de mare. După o analiză mai atentă, a observat că pernițele labelor lui Prince au striații ondulate. Această textură a inspirat brevetul său din 1935 pentru o talpă care prezintă ceea ce el a numit „Razor-Siping.”

Pantofii lui Sperry au fost primi pantofi folosiți pe vapor, cu o aderență  excelentă și tălpi albe, care nu lasă urme pe vas. Astăzi, aceștia se poartă atât pe vapor, cât și în alte locuri, în diferite stiluri (din păcate, compania nu a creat încă pantofi Sperrys pentru câini).

Cockerii sunt îndrăgiți de președinți și vedete

George Clooney einstein
George Clooney și Einstein

Datorită personalității blânde și a atitudinii prietenoase, cockerii au fost mult timp preferații celor bogați și celebri. Actorul George Clooney are un cocker spaniel în vârstă, pe nume Einstein, pe care l-a adoptat dintr-un adăpost de animale din California. Fratele mai mic al ducesei Kate i-a oferit acesteia un cocker spaniel pe nume Lupo, drept cadou de nuntă. David și Victoria Beckham au luat acasă un cocker spaniel pe nume Olive, iar Oprah Winfrey a avut unul pe care l-a botezat Solomon.

Cockerii au fost cei mai populari câini în anii 50

În anii ’30-’50, cockerii erau cei mai populari câini din Marea Britanie. Popularitatea lor a scăzut apoi, dar rasa a revenit la modă în anii ’80. Și în România anilor ’90, cockerii au fost câini extrem de populari.

Un cocker spaniel a fost primul câine care a detectat cancerul

tangle cocker
Tangle, primul câine care a detectat cancerul

Conform oamenilor de știință, câinii sunt capabili să identifice probe canceroase prin miros, însă aceștia nu știu cu exactitate ce anume detectează câinii. Această idee a fost confirmată pentru prima dată de un studiu realizat cu șase câini în Anglia, în 2004. În acel studiu, un cocker spaniel pe nume Tangle, a avut cea mai mare rată de succes în depistarea cancerului, cu o precizie de 56%. Cercetătorii au continuat să lucreze cu Tangle, iar rata sa de succes a crescut până la 80%.

Cockerii sunt câini foarte inteligenți

E adevărat, cockerii sunt câini extrem de inteligenți. Potrivit psihologului canin Stanley Coren, atât cockerul spaniel englez cât și cel american sunt câini isteți. Cockerul spaniel englez este a 20-a cea mai inteligentă rasă de câini, în timp ce Cockerul spaniel american se află pe locul 23 într-un top care include peste 60 de rase de câini.

Nu numai că acești câini excelează la ascultare/inteligență în executare, ci și în ceea ce privește inteligența adaptivă și instinctivă. Din aceste motive, sunt unii dintre cei mai populari câini din lume.


Articol în amintirea dragului nostru prieten Robbie, cel mai frumos, cel mai scump și cel mai nebun cocker din lume (1995-2011).

Citește și: Bichonul havanez – origine, personalitate, îngrijire

Related posts

Cum faci un câine să nu mai latre excesiv

PisiCutzu

Cum să găsești dresorul potrivit pentru câinele tău

PisiCutzu

De ce-și înclină câinele capul când te privește?

PisiCutzu

Leave a Comment