Pisicutzu
Sănătate Cutzu

Cum să ai grijă de dinții câinelui

Prietenii noștri îmblăniți devin rapid centrul existenței noastre și încercăm să facem tot ce e posibil pentru a ne asigura că duc o viață fericită și lipsită de probleme, tratându-i la fel cum ne-am trata proprii noștri copii. Cum sănătatea dentară a copiilor este foarte importantă, la fel se întâmplă și cu cea a câinilor. Dinții lor au nevoie de un plus de atenție și îngrijire, care trebuie acordată de când sunt mici, pentru a nu avea probleme ulterior. Iată câteva ponturi importante despre cum să ai grijă de dinții câinelui:

Spală-l pe dinți în mod regulat

caine spalat dinti
Foto: Fotoguru_se

Primul sfat pe care ți-l dă orice dentist când vine vorba despre dinții copilului este să-i asiguri o rutină permanentă în privința spălatului. Același lucru se impune și în privința câinelui: trebuie să-ți faci un obicei în a-l spăla pe dinți de 2-3 ori pe săptămână. Dacă-l speli doar o dată pe săptămână, crezând că e suficient, te înșeli. Bacteriile din gura câinelui pot provoca boli dentale, distrugând smalțul dinților în doar 24-36 de ore.

Prin urmare, trebuie să-l speli pe dinți în mod regulat folosind o periuță de dinți specială pentru animale de casă și o pastă de dinți similară. Aplică o cantitate mică de pastă pe periuță, apoi periază dinții patrupedului cu mișcări circulare, acordând importanță și gingiei, dar și părții din spatele dinților.

Folosește un spray dental

Dacă prietenul tău îți permite să-i ridici buzele, poți utiliza și un spray dental canin. Aceste spray-uri, pe care le găsești în farmaciile veterinare, previn apariția tartrului și a plăcii dentare, înlăturând și bacteriile care cauzează respirația urât mirositoare. Trebuie doar să fii atent la direcționarea sprayului direct pe dinții câinelui.

Poți folosi și un șervețel

Dacă ai un cățel tânăr, căruia nu îi place periuța de dinți, poți folosi și un șervețel dentar. Acesta e moale și a fost creat pentru a curăța dinții și gingiile câinelui în mod eficient. Găsești aceste tipuri de șervețele cu diverse arome și le poți încerca pentru a vedea care sunt preferatele patrupedului. Nu uita, însă, că trebuie să cureți cu șervețelul și partea din spatele dinților, pentru a scăpa de placa bacteriană. Ele nu sunt 100% eficiente, fiindcă nu pot pătrunde în micile crăpături și șanțuri în care poate ajunge periuța.

Dă-i să roadă oase nefierte

caine os
Foto: SonjaBrenner

Oasele fierte sau gătite se pot sparge, cauzând probleme danturii câinelui, dar cele crude sunt perfecte pentru a-i curăța dinții, satisfâcându-i în același timp și dorința de a roade. Alege un asemenea os și în funcție de dimensiunile câinelui.

Oasele sintetice sunt foarte bune pentru dantură

caine os artificial
Foto: Image Source

În mod aproape cert nu vei avea cum să-i dai câinelui zilnic oase crude, dar în acest caz îi poți cumpăra oase sintetice, create special pentru a-i întări dinții și gingiile. Mestecarea acestor oase îl ajută să scape și de placa bacteriană. Alege oase din piele netăbăcită sau arșice – acestea sunt mai moi și mai potrivite pentru dinții patrupedului. Nu-i da niciodată oase sintetice tari, fiindcă acestea îi pot fractura dantura și afecta gingiile.

Recompensele dentare masticabile fac minuni

Sunt multe tipuri de recompense masticabile care ajută câinele să-și curețe dinții. Acestea ajută, de asemenea, și la controlul tartrului și al plăcii bacteriene, iar procesul de masticație le întărește gingiile. De asemenea, mestecarea recompenselor de acest tip reduce stresul câinelui și întărește dantura. Ele sunt foarte bune pentru a se folosi în timpul ședințelor de dresaj.

Uleiul de cocos

Uleiul de cocos e cunoscut pentru calitățile lui de pastă de dinți naturală. Acest tip de ulei are proprietăți antimicrobiene care sunt perfecte pentru sănătatea dentară și care vor fi adorate de câine datorită gustului. Trebuie doar să ai la dispoziție o legumă sănătoasă – precum morcovul – să faci câteva găuri în el cu un cuțit, să pui în acestea câteva picături de ulei de cocos și să pui morcovul la congelator pentru câteva minute, după care să i-l dai câinelui. Rezultatul, dincolo de mizeria pe care, probabil, o va face, este că morcovul îi va curăța foarte bine dinții.

Bețele

Dacă vrei să-i dai câinelui ceva care să „dureze” mai mult, excluzând oasele, atunci trebuie să-i cumperi o jucărie. Bețele speciale vor deveni rapid jucăria favorită a prietenului tău, ținându-l ocupat pe perioade îndelungate, timp în care va scăpa de tartru și de placa bacteriană și se va bucura de plăcerea mestecatului. Asigură-te, însă, că nu face prostia să înghită bucăți mari din aceste bețe.

Dă-i mâncare crocantă și uscată

caine morcov
Foto: bzanchi

Un alt mijloc prin care câinele poate încetini formarea tartrului și a plăcii bacteriene este să-i dai (și) mâncare crocantă și uscată. Mâncarea moale îi poate rămâne între dinți, cauzând apoi formarea tartrului și a plăcii, dar alimentele crocante, precum morcovii, sunt foarte bune pentru dinții câinelui. Poți, de asemenea, să-i cumperi mâncare specială pentru sănătatea parodontală.

Uneori sunt necesare și periajele profesionale

veterinar spalat dinti
Foto: justme_yo

Probabil cel mai bun mod prin care te asiguri că patrupedul se bucură de o igienă dentară perfectă este să optezi pentru un periaj profesional, la veterinar. Acesta va ști exact ce procedee să aplice pentru a-i curăța dinții și, în cazul în care există mici probleme, a le rezolva pe loc. E o opțiune mai scumpă, dar trebuie menționată, pentru că este cea mai… sigură.

Citește și: Care sunt cauzele pentru care câinele nu bea suficientă apă și ce trebuie să faci în acest caz

Related posts

De ce tremură câinele?

PisiCutzu

De ce-și înclină câinele capul când te privește?

PisiCutzu

Care sunt cauzele pentru care câinele nu bea suficientă apă și ce trebuie să faci în acest caz

PisiCutzu

Leave a Comment